Direcția de Urbanism
- Regulament de organizare și funcționare -

– asigură în domeniul său de activitate aplicarea legilor, decretelor, hotărârilor Guvernului României, hotărârilor
Consiliului Judeţean şi dispoziţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi;
– analizează şi promovează spre avizare sau emitere a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire
ori desfiinţare pentru investiţiile de orice fel, ce se propun pe teritoriul judeţului, în conformitate cu competenţele stabilite prin lege;
– participă la întocmirea programului de proiectare pentru documentaţiile de urbanism de interes judeţean, pe
care la înaintează avizării şi aprobării în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
– prelungeşte valabilitatea certificatului de urbanism, la cererea titularului;
– asigură la cererea solicitanţilor consultarea documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, precum şi celelalte reglementări urbanistice care au stat la baza emiterii certificatului de urbanism;
– aplică ştampila „ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE URBANISM” pe toate piesele scrise şi desenate care au
stat la baza emiterii certificatului de urbanism;
– înregistrează certificatele de urbanism în registrul de evidenţă a certificatelor de urbanism în ordinea emiterii acestora;
– eliberează certificatul de urbanism solicitantului, direct sau prin poştă (cu scrisoare recomandată cu confirmare la primire);
– analizează şi avizează documentaţiile necesare emiterii certificatului de urbanism pentru primăriile comunelor, precum şi cele ale oraşelor şi municipiilor care nu dispun de structură de specialitate;
– solicită avizul primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află imobilul, în situaţia în care
emitentul este Preşedintele Consiliului Judeţean;
– verifică conţinutul documentelor depuse, respectiv a propunerii (proiectului) de certificat de urbanism, întocmită de persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului din cadrul primăriei de comună şi înaintată de primar spre avizare;
– determină reglementările din documentaţiile de urbanism, respectiv a directivelor cuprinse în planurile de
amenajare a teritoriului, legal aprobate, referitoare la imobilul pentru care se solicită certificatul de urbanism;
– analizează compatibilităţile scopului declarat pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism cu reglementările din documentaţiile urbanistice legal aprobate;
– formulează condiţiile şi restricţiile specifice amplasamentului, obligatorii pentru proiectarea investiţiei;
– stabileşte avizele şi acordurile legale necesare autorizării;
– verifică existenţa documentului de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism;
– redactarea şi emiterea certificatului de urbanism;
– verifică conţinutul documentelor (documentaţiei) depuse, sub aspectul prezentării tuturor actelor necesare
autorizării, conform prevederilor art. 20 din normele metodologice; în cazul în care se constată că documentaţia prezentată este incompletă, aceasta se returnează solicitantului, cu menţionarea în scris a datelor şi elementelor necesare pentru completare;
– analizează şi promovează spre emitere autorizaţiile de construire/desfiinţare pentru investiţiile de orice fel, ce se propun pe teritoriul judeţului în conformitate cu competenţele stabilite prin lege;
– redactează şi prezintă spre semnare autorizaţiile de construire/desfiinţare;
– asigurară transmiterea către primari, spre ştiinţă, a actelor emise, în situaţia în care emitentul este Preşedintele Consiliului Judeţean;
– asigură emiterea de către structurile de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean a avizelor solicitate de
primarii de comune, respectiv de oraşe şi/sau de municipii, în situaţia inexistenţei structurilor de specialitate la primăriile respective, sau în cazul în care aceştia nu dispun de competenţă tehnică;
– pentru regularizarea taxei de autorizare solicită titularului autorizaţiei de construire valoarea finală a investiţiei şi actualizează valoarea declarată de solicitant la data emiterii autorizaţie de construire;- analizează şi avizează documentaţiile necesare emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare pentru primăriile comunelor, precum şi cele ale oraşelor şi municipiilor care nu dispun de structură de specialitate sau de competenţă tehnică;
– prelungeşte valabilitatea autorizaţiei de construire, la cererea titularului;
– afişează lunar la sediul Consiliului Judeţean şi transmite la Inspectoratul în costrucţii al judeţului Călăraşi, lista certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire emise în luna precedentă;
– aplică ştampila „VIZAT SPRE NESCHIMBARE” pe toate piesele scrise şi desenate care au stat la baza
emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare;
– înregistrează autorizaţiile de construire/desfiinţare în registrele de evidenţă a autorizaţiilor de construire şi
autorizaţiilor de desfiinţare în ordinea emiterii acestora;
– eliberează autorizaţii de construire/desfiinţare solicitantului, direct sau prin poştă, cu confirmare de primire;
– analizează şi avizează documentaţiile necesare emiterii avizului structurii de specialitate pentru autorizaţiile de construire/desfiinţare pentru primăriile comunelor, precum şi cele ale oraşelor şi municipiilor care nu dispun de structură de specialitate, sau de competenţă tehnică, potrivit legii;
– asigură transmiterea către primarii, spre ştiinţă, a actelor emise, în situaţia în care emitentul este Preşedintele Consiliului Judeţean;
– îndrumă activitatea serviciilor şi a persoanelor împuternicite pe linie de urbanism din cadrul consiliilor locale
prin analizarea şi avizarea din punct de vedere tehnic a documentaţiilor pentru emiterea autorizaţiilor de
construire de către primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţul Călăraşi, care nu dispun de structură de specialitate, precum şi în acordarea de consultaţii pentru valorificarea prin concesionare a terenurilor din administrarea Consiliilor locale;
– pregăteşte şi prezintă documentaţiile depuse spre analiză în Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea
Teritoriului;
– redactează avizul Arhitectului şef, în situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile tehnice şi de aviz cerute
prin certificatul de urbanism;
– analizează şi propune emiterea Avizul arhitectului şef;
– asigură secretariatul tehnic al Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;
– colaborează cu celelalte servicii şi birouri din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Călăraşi,
precum şi cu aparatele funcţionale ale primăriilor municipale, orăşeneşti şi comunale pentru îndeplinirea la
termen şi în condiţiile legii a sarcinilor primite de la Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi. 

– asigură în domeniul său de activitate aplicarea legilor, decretelor, hotărârilor Guvernului României, hotărârilor
Consiliului Judeţean şi dispoziţiile Preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi;
– analizează şi promovează spre avizare Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului judeţului
Călăraşi, constituită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 38/2011 modificată prin Hotărârea
Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 53/2013, planurile urbanistice generale, planuri urbanistice zonale, planuri
urbanistice de detaliu şi planuri de amenajarea teritoriului;
– gestionează baza de documente şi informaţii necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor de urbanism la nivelul judeţului;
– face propuneri şi participă direct la simpozioane;
– iniţiază întocmirea planurilor de amenajare a teritoriului judeţului Călăraşi;
– analizează şi avizează documentaţiile pentru obiectivele de investiţii ce se realizează pe teritoriul judeţului
Călăraşi, care privesc zonele industriale, zonele protejate, zonele speciale, zonele libere;
– prezintă documentaţii, studii şi analize privind dezvoltarea urbanistică şi amenajarea teritoriului judeţului;
– participă la întocmirea programului de proiectare pentru documentaţiile de urbanism de interes judeţean, pe
care le înaintează în vederea avizării şi aprobării în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
– organizează consultarea populaţiei, a reprezentanţilor acesteia şi a specialiştilor în domeniul urbanismului;
– participă prin personalul desemnat prin dispoziţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean la activitatea comisiilor de specialitate pentru licitaţii publice;
– ţine evidenţa fondului geotehnic existent în judeţul Călăraşi şi evidenţa reperelor topografice;
– urmăreşte folosirea raţională a terenurilor pentru construcţii;
– asigură secretariatul Comisiei pentru atribuirea şi schimbarea de denumiri de străzi, pieţe şi a unor obiective de interes local;
– întocmeşte baza de date necesare realizării gestiunii cadrului imobiliar-edilitar al localităţilor judeţului
Călăraşi;
– inventariază resursele turistice care fac parte din domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, prin înscrierea acestora în Registrul local al patrimoniului turistic creat în cadrul Consiliului Judeţean;
– întocmeşte şi actualizează banca de date privind situaţia realizării lucrărilor publice şi construcţiilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 853/1998;- asigură desfăşurarea unor activităţi de interes public ale căror scopuri principale sunt dezvoltarea durabilă a comunităţii, amenajarea teritoriului şi urbanism, protejarea valorilor şi a calităţii arhitecturale la nivelul judeţului Călăraşi;
– urmăreşte ca la amplasarea noilor obiective culturale şi edilitare, cât şi prin proiectele de urbanism şi amenajarea teritoriului, să se asigure conservarea frumuseţilor naturii, protecţiei terenurilor agricole, apelor,
aerului, pădurilor, cât şi a monumentelor şi zonelor istorice şi de arhitectură, a întregului mediu ambiant;
– urmăreşte realizarea măsurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului hotărâte de Consiliul Judeţean Călăraşi şi de către consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor judeţului Călăraşi;
– constată şi propune aplicarea de sancţiuni în conformitate cu competenţele stabilite prin legislaţia în vigoare;
– organizează şi exercită controlul propriu privind disciplina în construcţii din competenţa Consiliului judeţean
Călăraşi;
– asigură controlul în domeniul urbanismului şi disciplinei în construcţii conform programelor trimestriale şi
lunare aprobate potrivit legislaţiei române în vigoare. 

228
Live
visitors
8383
Visitors
Today
1153962
Total
Visitors
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Despre cookies-uri
Acest site folosește cookie-uri – fișiere text mici care sunt plasate pe computerul dumneavoastră pentru a ajuta site-ul să ofere o experiență mai bună utilizatorului.
În general, cookie-urile sunt folosite pentru a păstra preferințele utilizatorilor, pentru a stoca informații pentru lucruri precum coșurile de cumpărături și pentru a furniza date de urmărire anonimizate aplicațiilor terțe, cum ar fi Google Analytics. Cookie-urile există în general pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare. Cu toate acestea, este posibil să preferați să dezactivați cookie-urile pe acest site și pe altele. Cel mai eficient mod de a face acest lucru este să dezactivați cookie-urile din browserul dvs. Vă sugerăm să consultați secțiunea de ajutor a browserului dvs.Pot fi colectate, stocate și utilizate și următoarele tipuri de informații personale:• informații despre computer, inclusiv adresa IP, locația geografică, tipul și versiunea browser-ului și despre sistemul de operare; • informații despre vizitele și utilizarea acestui site web, inclusiv sursa de recomandare, durata vizitei, vizualizările paginii și căile de navigare pe siteul web; Cookie-ul este un fișier care conține un identificator (un șir de litere și numere), care este trimis de un server web către un browser și care este stocat de acel browser. Identificatorul este apoi trimis înapoi la server de fiecare dată când browser-ul solicită o pagină de la acesta. Cookie-urile pot fi cookie-uri „persistente” sau cookie-uri „de sesiune”: cookie-ul persistent va fi stocat de către browser și va rămâne valabil până la data stabilită de expirare, cu excepția cazului în care acesta este șters înainte de data de expirare; pe de altă parte, cookie-ul de sesiune va expira la sfârșitul sesiunii utilizatorului, la închiderea browser-ului. Cookie-urile nu conțin de obicei informații care identifică personal un utilizator, dar informațiile personale pe care le stocăm despre dvs. pot fi legate de informațiile stocate și obținute prin cookie-uri. Cookies necesare (toți vizitatorii site-ului) PHPSESSID: Pentru a vă identifica sesiunea unică pe site. Cookies necesare (suplimentare, conexate clienților) wp-auth: Folosit de WordPress pentru autentificarea utilizatorilor autentificați, autentificarea parolei și verificarea utilizatorilor. wordpress_logged_in_{hash}: Folosit de WordPress pentru autentificarea utilizatorilor autentificați, autentificarea parolei și verificarea utilizatorilor. wordpress_test_cookie Folosit de WordPress pentru a se asigura că cookie-urile funcționează corect. wp-settings-[UID]: WordPress setează câteva cookie-uri wp-settings- [UID]. Numărul de la sfârșit este ID-ul dvs. de utilizator individual din tabelul bazei de date a utilizatorilor. Acesta este utilizat pentru a vă personaliza vizualizarea interfeței de administrare și, eventual, și a interfeței site-ului principal. wp-settings-[UID]:WordPress setează, de asemenea, câteva setări wp- {time} – [UID] cookie-uri. Numărul de la sfârșit este ID-ul dvs. de utilizator individual din tabelul bazei de date a utilizatorilor. Acesta este utilizat pentru a vă personaliza vizualizarea interfeței de administrare și, eventual, și a interfeței site-ului principal. GoogleAnalytcs – utilizat pentru monitorizarea tipurilor de utilizatori care accesează siteul nostru, zona geografica etc. Majoritatea browser-elor vă permit să refuzați / să acceptați cookie-uri – de exemplu: • în Internet Explorer (versiunea 10) puteți bloca cookie-urile utilizând suprascrierea setărilor de manipulare a cookie-urilor, disponibile printr-un clic pe „Instrumente”, „Opțiuni de Internet”, „Confidențialitate”, apoi „Avansat”; • în Firefox (versiunea 24) puteți bloca toate cookie-urile făcând clic pe „Instrumente”, „Opțiuni”, „Confidențialitate”, selectând „Utilizați setări personalizate pentru istoric” din meniul derulant și debifând „Acceptați cookie-uri de la website-uri”; și • în Chrome (versiunea 29), puteți bloca toate cookie-urile accesând meniul „Personalizare și control”, făcând clic pe „Setări”, „Afișați setările avansate” și pe „Setări de conținut”, apoi selectând „Blocați site-urile să trimită orice date” la rubrica „Cookie-uri”. Blocarea tuturor cookie-urilor va avea un impact negativ asupra utilizabilității multor website-uri. Dacă blocați cookie-urile, nu veți putea utiliza toate funcțiile de pe website-ul nostru. Puteți șterge cookie-urile deja stocate pe computer – de exemplu: • În Internet Explorer (versiunea 10), trebuie să ștergeți manual fișierele cookie (puteți găsi instrucțiuni despre cum puteți face acest lucru la http://support.microsoft.com/kb/278835 ); • În Firefox (versiunea 24), puteți șterge cookie-urile făcând clic pe „Instrumente”, „Opțiuni” și „Confidențialitate”, apoi selectând „Utilizați setări personalizate pentru istoric”, făcând clic pe „Afișare cookie-uri”, apoi pe „Ștergeți toate Cookie-urile“; și • în Chrome (versiunea 29), puteți șterge toate cookie-urile accesând meniul „Personalizare și control”, făcând clic pe „Setări”, „Afișați setările avansate” și pe „Ștergeți datele de navigare”, apoi selectați „Ștergeți cookie-urile și alte date despre website și plugin-uri” și faceți clic pe „Ștergeți datele de navigare”. Ștergerea cookie-urilor va avea un impact negativ asupra utilizabilității multor website-uri. Conținut încorporat Paginile de pe acest site pot include conținut încorporat, cum ar fi videoclipuri YouTube, de exemplu. Conținutul încorporat de pe alte site-uri web se comportă exact în același mod ca și cum ai vizita celălalt site web. Aceste site-uri web pot colecta date despre dumneavoastră, pot folosi cookie-uri, pot încorpora urmăriri terțe suplimentare și vă pot monitoriza interacțiunea cu acel conținut încorporat, inclusiv urmărirea interacțiunii dvs. cu conținutul încorporat dacă aveți un cont și sunteți conectat la acel site web. Mai jos puteți găsi o listă a serviciilor pe care le folosim: YOUTUBE Folosim videoclipuri YouTube încorporate pe site-ul nostru. YouTube are propriile politici privind cookie-urile și confidențialitatea asupra cărora nu avem control. Nu există nicio instalare de cookie-uri de pe YouTube și IP-ul dvs. nu este trimis către un server YouTube până când nu sunteți de acord. Consultați politica lor de confidențialitate : Politica de confidențialitate YouTube. Perioada de stocare a datelor Dacă vă înregistrați pe site-ul nostru, stocăm și informațiile personale pe care le furnizați în profilul dvs. de utilizator. Puteți vedea, edita sau șterge informațiile dvs. personale în orice moment (cu excepția modificării numelui de utilizator). Administratorii de site-uri web pot, de asemenea, să vadă și să editeze aceste informații. Datele din documentele publice de proiect se vor prezenta numai agregate, rezultatele urmând a fi disponibile pentru o perioadă conform proiectului. Măsuri de securitate Folosim protocolul SSL / HTTPS pe întreg site-ul nostru. Aceasta criptează comunicațiile utilizatorilor noștri cu serverele, astfel încât informațiile personale de identificare să nu fie capturate / deturnate de terți fără autorizare. Nota-de-informare-privind-securitatea-datelor-cu-caracter-personal-din-cadrul-consiliului-judetean-calarasi 
Save settings
Cookies settings